joi, 15 iunie 2017

Profesia - alegere, satisfacție, succes!

”Profesia – alegere, satisfacție, succes!” sub acest nume s-a desfășurat  la Școala Gimnazială Nimigea de Jos un proiect  prin care s-a urmărit orientarea școlară și profesională a elevilor. Acțiunea este cuprinsă în proiectul ”Ziua educației” derulat de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița – Năsăud. Grupul țintă a fost format din elevii claselor VII-VIII și părinții acestora. Pentru început elevii au primit chestionare cu ajutorul cărora am stabilit gradul de informare al elevilor, domeniile spre care doresc să se îndrepte la finalul gimnaziului și măsura în care era nevoie de orientare școlară. Am constatat o anumită reticență din partea unor elevi de a urma învățământul profesional și tehnic precum și o nevoie de informare în ce privește avantajele oferite de acesta.
După aflarea nevoilor, am încercat să le rezolvăm. Pentru asta am apelat la sprijin din comunitate și de la alte unități școlare. Au răspuns cu amabilitate, venind în școala noastră ca să prezinte oferta educațională, colegii de la Liceul Tehnologic ”Henri Coandă Beclean”, Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean și de la Liceul Tehnologic Agricol Beclean. Activități educative au avut loc la Biblioteca Comunală Nimigea, doamna bibliotecară Sârb Daniela fiind o colaboratoare constantă a școlii noastre, iar la Năsăud elevii au fost primiți de doamna Buia Dorina, de la Clubul elevilor.
Pentru cunoașterea oportunităților oferite de învățământul profesional și tehnic am organizat o serie de vizite la agenții economici din zonă, prilej cu care elevilor li s-au explicat avantajele oferite de firme, meseriile căutate, condițiile de lucru dar și responsabilitățile implicite. Le mulțumim doamnelor Bradea Alina (directorul firmei Sercaver din Chiuza), doamnei Tănasă - Foșlui Floarea de la Restaurantul pizzerie din Nimigea de Jos, doamnei Șilai Elena de la coaforul local precum și celor de la firma Somplast Năsăud. Nu în ultimul rând,  profitând de organizarea unei excursii la Sighișoara, elevii au vizitat Atelierul de Ceramică de la Saschiz.
Într-o altă etapă a proiectului nostru de informare și orientare școlară și profesională am urmărit să valorificăm prezența părinților alături de elevi în cadrul unor ședințe și am rugat câteva persoane din rândul lor să-și prezinte domeniul de activitate, ca o completare la informațiile din prezentările ppt utilizate. Le mulțumim și dânșilor pentru sprijinul acordat.

Finalul proiectului coincide cu primul examen important din viața elevilor. Sperăm că acum sunt mai informați, că au șanse mai mari să facă o alegere bună pentru viitorul lor. Le dorim elevilor mult succes la examene și în viață!

Echipa de proiect: Dan Aurelia Maria, Salvan Olimpia Elena, Oșan Dana Sabina, Pop Oana Cosmina, Runcan Ildiko, Iacob Adriana Nicoleta, Purcea Anamaria Floarea, Toderic Dan Silviu, Bindea Florin Gabriel








Linii telefonice gratuite puse la dispoziția cetățenilor, pentru a semnala eventuale fapte de corupție sau nereguli apărute în organizarea și desfășurarea examenelor și concursurilor naționale:
TEL VERDE NAȚIONAL – M.E.N : 0800801100
TEL VERDE JUDEȚEAN – I.S.J. B-N: 0800816263

Eventualele fapte de corupție pot fi semnalate și prin intermediul site-ului web: http://www.educatiepentruviitor.edu.ro